Colaborare romano-austriaca pentru sectia de Oncologie

Data : 05.07.2007

Sectia Oncologie a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau se afla intr-o stare deplorabila. Vechimea cladirii si dotarile precare fac extrem de dificile conditiile pe care sunt nevoiti sa le suporte bolnavii. In aceste conditii, autoritatile locale cauta solutii pentru modernizarea sectiei. Presedintele Consiliului Judetean Bacau a avut astazi o intalnire cu delegati ai firmei austriece Vamed Gruppe, invitati in Bacau de asociatia romano-olandeza „Betania“. Austriecii si-au aratat disponibilitatea pentru realizarea unui parteneriat, al carui obiectiv va ficonstruirea unei noi sectii de oncologie si cobaltoterapie in Bacau. Autoritatile locale si partenerii lor austrieci urmeaza sa decida asupra formei de colaborare: fie un parteneriat public-privat, fie un proiect cu finantare europeana. Potrivit presedintelui Consiliului Judetean Bacau, Dragos Benea, firma austriaca are experienta in domeniu, iar problema sectiei de Oncologie este una urgenta. „De cand s-a infiintat aceasta sectie, au trecut foarte multi ani. Peste tot s-au schimbat multe, numai acolo nu. Ar fi timpul ca pacientii sa beneficieze, in sfarsit de conditii mai bune“, a declarat presedintele Benea. La intalnirea organizata ieri la Consiliul Judetean au luat parte reprezentanti ai Consiliului, conducerea Spitalului Judetean de Urgenta, reprezentantii firmei austriece si cei ai Asociatiei „Betania“, care a facut posibil contactul intre austrieci si autoritatile locale.


Sursa : http://www.desteptarea.ro/colaborareromano-austriacapentrusectiadeoncologie.html