S-a semnat contractul de asfaltare a drumului judetean Huruiesti – Buhoci

Data : 17.06.2010

La Consiliul Judetean Bacau s-a semnat ieri contractul de finantare pentru reabilitarea drumului judetean 252 Huruiesti – Gaiceana – Parincea – Bibiresti – Buhoci. El va deservi un numar de 18.739 de locuitori. Valoarea investitiei se ridica la 93,6 milioane de lei, adica 18 milioane de euro. Contributia judetului este de 1,7 milioane de lei. La eveniment au participat primarii beneficiari ai lucrarii, Constantin Apostol, directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, Claudiu Balan, prefectul judetului. Drumul se va moderniza cu fonduri europene, prin Programul Operational Regional, axa destinata imbunatatirii infrastructurii de transport regionale si locale. “Licitatia nu va avea insa loc foarte repede, deoarece asteptam sa se schimbe Legea acizitiilor publive, pentru a nu mai avea batai de cap cu firmele care s-au specializat in contestatii. Asa am patit anul trecut cind am semnat finantarea pentru drumurile judetene Caiuti – Pralea si Oituz – Tirgu Ocna, iar lucrarile au demarat abia in mai”, a declarat Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau. Razvan Murgeanu a vorbit despre proiectul pirtiei de schi de la Slanic Moldova, proiect ce va fi reanalizat, fiind primul pe lista de asteptare a proiectelor eligibile, dar ramase fara bani. Vestea buna este ca in aceasta toamna sint sperante sa se semneze contractul de finantare si pentru acest proiect.


Sursa : http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/06/17/s-a-semnat-contractul-de-asfaltare-a-drumului-judetean-huruiesti-buhoci.html