Romania prinde radacini

Anul 2008 a reprezentat anul ȋn care s-a dat start proiectului de mare amploare “România prinde radacini”.

Campania „România prinde radacini” face parte din programul „Cod Verde”, prin care Grupul Realitatea-Catavencu se implica intr-un mod responsabil si sustinut în politicile de mediu.
Începuta în toamna anului 2008 Campania „România prinde radacini” se deruleaza în colaborare cu Consiliul Judetean Bacau si cu Consiliul Local Comanesti, alaturi fiind si Regia Nationala a Padurilor Romsilva, Organizatia Non-Guvernamentala MaiMultVerde si cu sprijinul acordat de Petrom.
Campania se întinde pe o durata de 5 ani, cu plantari succesive primavara si toamna. Astfel, pe 30 octombrie 2008, peste 2.000 de voluntari, printre care numerosi oameni politici, sportivi sau artisti, au plantat puieti de brad, paltins si pin pe un teren de cinci hectare de lânga Comanesti. In acest context, s-au plantat peste 75.000 de puieti pe suprafete însumând peste 15 ha din judetele Suceava, Neamt si Bacau.
Aceasta campanie pe termen lung s-a bucurat de asemenea de implicarea românilor, care au donat pentru sinistrați peste 550.000 euro.
Succesul proiectului “România prinde radacini” a fost demonstrat și prin faptul ca  IAA (International Advertising Association) România si Gala „Oameni pentru oameni” au premiat campania pentru cel mai bun program comunitar pe anul 2008.